Născut la 8 aprilie 1978 la Reghin, în Transilvania, Emil Modovan cadru didactic la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte şi doctor în arte vizuale al aceleiaşi instituţii (2007). Chiar daca a avut o cariera didactica de scurta durata, Emil a fost extrem de apreciat de tinerii studenti si de colegi. S-a format profesional urmând cursurile Liceului de Artă din Bucureşti (1993-1997), apoi facultatea si masteratul în arheologie preistorică la Alba Iulia (1998-2004). După o bursă de trei luni în Germania (2001) şi după absolvirea facultăţii (2002), s-a orientat spre Timişoara, oraş în care a locuit mai bine de sase ani. Contribuţiile sale ştiinţifice şi eseurile publicate l-au recomandat ca un tânăr cercetător în plină formare, a cărui interes se orienta cu predilecţie spre domenii conexe dar cuprinse în orizontul generos al ştiinţelor umaniste, cum ar fi arta, istoria, arheologia, religia şi antropologia culturală. La sfarsitul anului 2008 a fost premiat cu Diploma de Excelenta pentru debut in critica de arta. Din vara acestui an a fost primit ca membru debutant al sectiei Teorie si critica de arta a Uniunii Artistilor Plastici din Romania, filiala Arad. Emil este fiul lui Elisabeta si Emil, frate cu Eliodor si din 2008 sotul Laurei, fiind inconjurat si iubit intotdeauna de prieteni pe care cu un har deosebit a stiut sa si-i apropie si sa se faca iubit.
Perfectionist, perseverent, bibliofil, ironic, tipicar, sarcastic, bun sfetnic, gurmand, empatic, intelectual, arheolog al cunoasterii, elitist, orator si scriitor, invatacel si profesor, vesel si trist, moderat, spiritual, ciresar, credincios, pasionat, prieten, iubit, MOLDOVAN, EMIL ...
duminică, 8 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Dumnezeu sa te odihneasca in pace!
Odihneasca-se in pace. :-(
Continua-ti menirea si desavarsirea acolo unde te afli.Noi vom fi cu gandul alaturi de tine!
Un fost coleg de facultate.
Bună Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul ascultawhisper sau un email ascultawhisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!
Pacat ca se duc oamenii de valoare.
securitate it
Adrian Tanase
cik
blog
funny video
Trimiteți un comentariu